În acest website sunt prezentate unele dintre cele mai remarcabile obiective cultural – istorice ale patrimoniului roman, unite în ruta „Frontiera Romană în cadrul regiunii transfrontaliere România-Bulgaria“. Aceasta este situată în zonele Estice de capăt ale continentului european. 

Principala axă a rutei este curbată de-a lungul cursului inferior al fluviului Dunărea, care în zilele de azi reprezintă o barieră naturală între România și Bulgaria. Fluviul, denumit Danubius (în latină „Danubius“), este frontiera de Nord și a Imperiului Roman – o barieră naturală puternică de protecție și o cale comercială comodă pentru aprovizionarea legiunilor. 

În această perioadă Roma este centrul politic, economic, cultural, religios și militar al lumii, iar datorită construirii infrastructurii consolidate este unul dintre cele mai mari imperii din istoria lumii, care a existat peste 2 000 de ani. 

Frontiera romană are o valoare simbolică foarte mare. După cuvintele retorului și scriitor grecesc Aelius Aristides, care a trăit în secolul ІІ d. Hr., frontierele imperiului sunt membrana, care conectează multe state și care ”înconjoară întreaga lume civilizată”. Limesul demarchează marele imperiu, simbol al civilizației și ordinii, de „barbarii“ – simbol al haosului, pericolului și sărăciei materiale și spirituale. 
În timpul existenței imperiului roman, frontiera sa nu este fixată constant și trainic. Această a servit ca un punct de reper pentru expansiune pe teritorii noi în vederea generării unor surse noi de venituri și de misiuni militare. Structura sa fizică este alcătuită din ziduri de apărare, movile, palisade, castele, castre și alte tipuri de fortificații. Podurile și punctele frontale au facilitat operațiunile militare și au fost o bază de expansiune.
În timpul domniei împăratului Traian (anii 98-117) „limesul“ Imperului Roman ajunge lungimea sa maximă de peste 5 000 km. Acesta se întinde de la coasta atlantică a Scoției, traversează Europa întreagă și ajunge la Marea Neagră, continuând spre Marea Roșie, traversând Africa de Nord până la coasta Oceanului Atlantic. 
De la toate frontierele fortificate ale Imperiului Roman, cele mai problematice sunt frontierele de a lungul fluviilor Rein și Dunărea și cele de pe linia de Est. Frontiera nordică este cea mai lungă și cea mai dificilă de gestionat, din această cauză Limesul Dunărean a avut cu precădere o funcție de apărare.
Limesul Dunărean din România are lungimea de 1075 km și include sisteme de fortificare, zidărie sau sol (pereți de pământ), cetăți, orașe, așezări, elemente structurale ale unor poduri și porturi. Printre cele mai reprezentative obiective arheologice ale patrimoniului roman sunt Drobeta (județul Mehedinți), Sucidava (județul Olt), Hinova (județul Mehedinți), Capidava Carsium Troesmis Dinogetia (județul Constanța). 
Limesul roman de pe pământurile bulgare are lungimea de 471 km, cu cel mai vestic punct - gura râului Timok și cel mai estic – orașul Silistra. Printre cele mai reprezentative obiective sunt Ulpia Escus și Dimum (județul Plevna); Nicopolis ad Istrum și Novae (județul Veliko Tarnovo), Sexaginta Prista și Yatrus (județul Ruse); Bononia (județul Vidin); Durostorum și Transmariska (județul Silistra). 
Construirea Limesului Dunărean începe în secolul I, după cucerirea pământurilor trace între Dunărea și muntele Stara planina. Începe construirea așa denumitului Limes Dunărean (frontieră), compus din castre militare, așezări, turnuri de supraveghere și alte facilități situate de a lungul malului sudic al fluviului. Odată cu înfrângerea Daciei (România actuală), frontieră se mută în nord. Teritoriile nou cucerite sunt incluse în provincia Moesia.  Sunt create condiții favorabile pentru dezvoltarea agriculturii, meșteșugurilor și comerțului, precum și a urbanismului în Moesia.
La sfârșitul secolului III în Dacia este respinsă domnia Romei. Aceste evenimente, precum și invaziile triburilor de goți forțează puterea centrală a lua măsuri decisive pentru consolidarea domeniilor Balcanice. În legătură cu reforma administrativă este înființată provincia Dacia de a lungul Dunării cu orașul său principal Ratiaria (satul Archar).

La sfârșitul secolului III – începutul secolului  IV Limesul Dunărean suferă lucrări intensive de restaurare, iar în locații strategice din interiorul Imperului sunt ridicate cetăți noi. Invazia goților și hunilor în ultimul sfert al secolului IV distruge o mare parte din cetățile. Începe declinul Imperiului Roman târziu prin strângerea frontierelor sale, care sunt „rupte“ de triburile de barbari, iar mai târziu – distruse. O parte din cetățile antice sunt folosite în timpul Evului Mediu.
Limesul reprezintă un sistem complex de drumuri interne, facilități de fortificare, așezări și orașe, resurse de teren și intervenții antropogene, legate de organizarea culturală și tehnică a unui teritoriu vast. 
FORTIFICAȚIILE: BAZA SISTEMULUI DE FORTIFICARE UNIC AL ROMEI DE A LUNGUL FLUVIULUI DUNĂREA 
Pericolul constant de invazii determină construirea continuă a unor fortificații și cetăți în regiuni, aflate sub controlul și supravegherea armatei Imperiului Roman. Primele lucrări de fortificare ale romanilor încep la mijlocul secolului І, pe malurile sudice ale fluviului Dunăre, la Escus și Novae, iar la începutul secolului II sunt foarte bine fortificate și Ratiaria (satul Archar), Ulpia Escus (satul Gigen), Dimum (Belene), Sexaginta Prista (Ruse), Novae (Svishtov), Nicopolis ad Istrum (satul Nikyup). Pe teritoriul bulgar al limesului sunt cercetate mai mult de 40 de cetăți, dintre care mai populare sunt Almus (Lom), Augusta (satul Harleț), Transmariska (Turakan), Nigrinianis-Candidiana (satul Malak Preslaveț) și altele. Parțial au fost studiate patru castre de legiuni – Rațiaria, Ulpia Escus, Novae și Durostorum (Silistra), care au făcut parte din Moesia Inferioară. Cetăți importante pentru apărarea frontierelor Moesiei Superioare sunt Dorticum (satul Vrav, județul Vidin),  Florentiana (satul Florentin, județul Vidin), Ad Malum (satul Koshava, județul Vidin), Bononia (Vidin), Remetodia (satul Orsoia, județul Montana), Pomodiana (satul Stanevo, județul Montana), Țebrus (satul Gorni Țibar, județul Montana). 
O fortificare din rândul аcelora cu cea mai mare lungime (235 km) este situată de a lungul râului Olt (România). Pe această linie de apărare sunt construite multe turnuri de supraveghere. Fortificarea cu lungime de 300 km este Brazda lui Novac – Nord (România), care începe la împrejurimile Drobetei, traversează Oltul și se termină aproape de Pietroasele. Un alt zid cu lungime de 170 km, Brazda lui Novac – Sud închide regiunea din Nord. Est, la Tomis (Constanța, România) se regăsește începutul unor fortificări succesive, care asigură apărarea accesului la Dobrogea centrală, și care se întind până la localitatea Dunărea, aproape de Axiopolis (așa denumitul „Zidul lui Traian“).
DRUMURILE: CELE MAI ÎNSEMNATE  PERFORMANȚE ALE CONSTRUCȚIILOR ROMANE 
Organizarea sistemului rutier din Europa de Sud-Est în Epoca Antică s-a datorat romanilor. Imperul Roman a câștigat o mare glorie datorită drumurilor, care au rămas facilitățile cel mai mult folosite și după apusul imperiului. Ele au facilitat nu numai dezvoltarea comerțului, dar au accelerat și schimbul cultural și tehnologic între popoarele, care au populat teritoriul imperiului. Din zorile statului roman, locuitorii orașului antic au conștientizat necesitatea de construire a unor drumuri, care să faciliteze comerțul, comunicarea și nu în ultimul rând – deplasarea armatei și expansiunea imperiului. Inițial s-au folosit drumuri trace mai antice, dar din cauza diferitei organizări a armatei s-a procedat la construirea spectaculoasă unor drumuri noi. Teritoriul regiunii transfrontaliere România – Bulgaria a fost traversat de zeci de drumuri romane. Dintre ele de importanță majoră este Drumul Dunărean, care începe de la Singidunum (Belgrad), traversează așezările, situate de a lungul fluviului și continuă în Nord-Est spre delta Dunării, de unde de a lungul litoralului Mării Negre ajunge la Bizantion. În zilele de azi o parte din drumurile actuale coincid cu traseul acestuia. 
O altă arteră rutieră este Escus (satul Gigen actual) provincia Tracia la orașul Filipopolis (orașul Plovdiv), care asigură legătură directă între Carpații, Hemus, muntele Rodopa și coasta Mării Egee într-o linie aproape dreaptă. Drumul funcționează activ din cea de a două jumătate a secolului І până la sfârșitul secolului V, fiind asigurat un sistem complex de facilități de a lungul drumului (stații, fortificații, așezări de satelit, ramificații ale drumului, etc.). De la Escus drumul pleacă în direcții diferite. 

PODURILE DEASUPRA FLUVIULUI DUNĂREA –  O LEGĂTURĂ ÎNTRE MALURI
Pe distanța între Porțile de Fier și delta Dunării romanii au construit 8 poduri. Primul pod este construit la satul Dolni Vadin (municipiul Oriahovo, Bulgaria) și Orlea (Olt, România), de Împăratul Domitian (anii 81-96), în timpul războiului cu dacii. Mai târziu, Împăratul Traian (anii 98117), a construit două poduri de lemn pe nave fluviale, cu ajutorul cărora au fost transferați pe malul opus peste 200 000 de persoane, tehnică militară și provizii de produse alimentare, în secțiunea Loderata-Dierna și la Porțile de Fier.
Facilitatea cea mai remarcabilă din această perioadă este podul din piatră – lemn la Pontes – Drobeta (Turnu Severin), construit în perioada anilor 102-105. Podul este folosit  pentru o lungă perioadă de timp în scopuri comerciale și militare, până la distrugerea sa intenționată de către romani, pentru asigurarea unei apărări mai bune. 
Celălalt pod din piatră-lemn de importanță majoră este construit în timpul domniei Împăratului Constantin cel Mare (anii 306-337), între Ulpia Escus (satul Gigen, Bulgaria) și Sucidava (Corabia, România). Poduri din lemn sunt construite și la Transmariska (Durostorum) și aproape de Bononia (Vidin).
PORTURILE DE A LUNGUL FLUVIULUI DUNĂREA:  PORȚILE MILITARE ȘI COMERCIALE ALE IMPERULUI
Fluviul Dunărea este calea navigabilă a imperiului, pe malurile fluviului Danubius (fluviul Dunărea) fiind situate porturi, care au servit flotei întregi. Imperiul dispune de o armată puternică imensă și de singura flotă din lumea antică. Flota romană menține legătură directă cu strâmtorile și porturile Dunărene. Dintre cele mai mari porturi ale imperiului este Tomis (orașul Constanța actual, România). În sursele istorice sunt prezente date referitoare la deplasarea armatelor imperiului și a împăraților însăși cu nave pe fluviul Dunărea.
Flota fluvială, care a fost divizată în flota comercială și flotă militară, este folosită foarte activ de către împărații Domițian, Traian, Constantin cel Mare și Valent. Porturi importante sunt cele situate la Rațiaria (satul Archar), Escus (satul Gigen), Novae (Sviștov), Dimum (Belene), Sexaginta Prista (Ruse), Transmariska (Tutrakan). 
AȘEZĂRILE ANTICE: CAPODOPERE ALE ȘCOLII ROMANE DE CONSTRUCȚII 
Facilitățile tehnice, la construirea cărora romanii ating performanțe însemnate, sunt alimentarea cu apă și canalizarea așezărilor sale. 
Sunt construite apeducte, deseori combinate cu viaducte, care captează apă de la zeci de kilometri, fiind folosite sute de ani. Rețeaua stradală, piețe (forumuri), clădiri publice și de cult (temple, bazilici, odeone, terme, teatre), clădiri rezidențiale, vile urbane și periurbane conferă imaginea așezărilor. Cele mai complexe clădiri, ca arhitectură și lucrări inginerești, sunt complexele publice ale termelor (băile).

Este impresionant și sistemul lor de încălzire nu numai al piscinelor, ci și al încăperilor (hipocaust). Termele au fost bogat decorate în interior și exterior cu diferite căptușiri de marmură, fresce și mozaicuri. 
La lucrările de construcții realizate pe scară largă de către împăratul Traian (anii 98-117) sunt planificate și construite unele dintre cele mai frumoase orașe antice. Statutul de colonie – oraș egal capitalei Imperului Roman, au avut următoarele orașe: Rațiaria, Ulpia Escus, Drobeta, Tomis.
PATRIMONIUL ROMAN PĂSTRAT 
În secolul 21 nu au rămas multe locuri lipsite de intervenția umană. Obiectivele romane sunt împrăștiate de-a lungul cursului inferior al fluviului Dunărea, dezvăluind splendoarea complexelor monumentale și construcții frumoase, distruse la invazia triburilor nordice. 
Foarte puține sunt așezările antice pe teritoriul cărora nu au apărut orașe contemporane: Ulpia Escus (satul Gigen), Novae (Sviștov), Nicopolis ad Istrum (satul Nikyup), Rațiaria (satul Archar), Tropaeum Traiani (Adamclisi) și altele. Ele prezintă o imagine reală despre amenajarea și amploarea unui oraș roman, deși studierea acestora încă este în curs de realizare. Foarte impresionante sunt rămășițele cetăților romane: ziduri parțial păstrate ale cetății Bononia (Vidin); Castra Martis (Kula); „Sucidava“ (Corabia); Capidava (România) și altele. 
Doar în România – la Drobeta Turnu Severin și la Corabia, s-ar putea vedea ruine ale podurilor maiestuoase construite în timpul domniei împăraților Traian și Constantin cel Mare – dovadă a puterii unei civilizații antice din Europa.
Bogăția provinciilor nordice reiese de la numeroasele artefacte, păstrate la muzeele de istorie. Capitele - remarcabile opere de artă, sunt păstrate la Rațiaria, Ulpia Escus, Nicopolis ad Istrum și Durostorum. 
Tavane din piatră, casetate, sunt păstrate la Ulpia Escus și Nicopolis ad Istrum. Inscripții pe piatră și marmură relatează despre măreția milenară a Imperiului Roman și despre viața populației locale. Sunt descoperite statui ale unor zeități din panteonul grecesc și roman, deseori copii romane ale unor compoziții grecești vechi populare („Heracles care se odihnește“ din Rațiaria – copie a capodoperei lui Lizip, „Satur care se odihnește“ din Ad Putea, „Eros“ din Nicopolis ad Istrum – copie a Praxiteles, statuie „Fortuna“ din Ulpia Escus și altele). Un aport la patrimoniul cultural revine și pietrelor funerare și plăcilor votive.
O ilustrare excelentă pentru dezvoltarea picturii, folosite cu precădere în vilele romane bogate urbane și periurbane, în clădirile publice și de cult și în morminte, este mormântul roman din Silistra. Sunt unice mozaicurile de pardoseală din orașele antice Rațiaria, Ulpia Escus, Tomis, etc. Artefactele extraordinare păstrează vie amintirea civilizației înfloritoare. 
Sunt prezentate și performanțe remarcabile ale civilizației antice, care ulterior a suferit un declin, ulterior fiind distruse la invazia triburilor nordice.